Un an de război, plângerile fermierilor si de ce nu scade prețul pâinii?

S-au înmulțit în ultima vreme plângerile fermierilor români la adresa mărfurilor agro-alimentare care vin din Ucraina. Plângerile se bazează pe faptul că aceste mărfuri ar face o concurență neloială produselor românești și prin urmare ar împinge producătorii autohtoni către pierderi economice și faliment. Am văzut intervenții sangvine și pline de patos ale unor fermieri autohtoni la adresa acestui fenomen, intervenții care amestecau calitatea proastă și riscurile la adresa siguranței consumatorilor cu problema prețurilor mici, ceea ce m-a făcut să privesc cu foarte multă suspiciune întreaga argumentație a acestora. Adevărul este că ucrainienii nu ne sunt simpatici din pricina faptului că au fost răsplătiți de ruși cu teritorii smulse din ființa noastră natională, dar acest lucru nu ar trebui să ne împiedice să avem o judecată dreaptă în ceea ce privește fenomenele economice și contextul global cu care ne confruntăm acum. Cu atât mai mult nu ar trebui să ne facă să îmbrățișăm narativele Rusiei, principalul stat responsabil pentru desfiintarea marii uniri de la 1918 și pentru jumatatea de veac de săracie și înapoiere care a urmat instalarii de către aceasta a regimului comunist în România

Fermierii români au pierdut o mulțime de bani din cauza “invaziei” de produse agricole ieftine.

Un reportaj de la Știrile ProTv zice: “Prețul grâului panificabil a scăzut de la 406 euro pe tonă, în vara anului trecut, la 280 de euro pe tonă, la jumătatea acestei luni, potrivit bursei de referință din Paris. Cornel Zamfir, producător agricol: „Scăderea prețului la grâu a avut loc în momentul în care s-au deschis granițele pentru grâul din Ucraina. La 1.300 de hectare pe care le lucrez, diferența de preț a fost de 250.000 de euro. Asta este pierderea mea pe care am avut-o.” Din pacate pentru producătorul nostru agricol pierderea respectivă nu există. Este vorba despre o pierdere imaginară legata de prețul la care el și-ar fi putut vinde recolta atunci când prețul grâului se afla în punctul de maxim, comparativ cu prețul la care ar vinde acum. Din pacate, în contabilitatea firmelor pierderile se calculează un pic altfel și se referă la relația dintre cheltuielile reale ale firmei și veniturile reale, nicidecum la relația dintre veniturile dorite sau imaginare și veniturile reale. Eu știu că înainte de începerea războiului din Ucraina pretul grâului așteptat pentru recolta anului 2022 era undeva în intervalul 1,1 – 1,2 lei/kg. Și cam toată lumea, fie producători, fie traderi sau morari era multumită cu așteptarea asta: producătorii nu se așteptau să piardă bani la prețul acesta. Brusc, după ce bursele au explodat ducând prețul grâului la cotații istorice, toată lumea pierde bani pentru că nu a putut să încaseze pe kilogramul de grâu 2 lei!

Este evident că producătorii români, care au produs peste 9 milioane de tone de grâu anul trecut, au o mare problemă cu valorificarea stocurilor pe care le-au ținut în speranța că bursele vor urca la infinit: consumul national este undeva pe la 4,5 milioane de tone (am bagat aici și furajele si producția de alcool), deci există un excedent de peste 4 milioane de tone care trebuie să plece la export. Iar, exportul este complicat în condițiile în care prețul grâului din Ucraina tinde către zona de preț pe care o așteptau chiar producătorii români înainte de începerea războiului, adică 1,1 – 1,2 lei/kg. Problema este că fermierii români si-au abandonat rolul de producatori agricoli și s-au crezut comercianți sau jucători la bursă, lucru care în mod evident i-au îndepărtat de rolul lor economic natural din piață. Am spus-o și o repet: un fermier sau un producător în general trebuie să urmărească un profit rezonabil, nicidecum să se aventureze în tot felul de combinații speculative. Principalii perdanți ai actualei situații din piață sunt tocmai traderii, care au achizitionat grâu la prețuri peste cele actuale și care trebuie să aștepte un orizont de preț care s-ar putea să nu mai vină niciodată.

Am observat că la plângerile fermierilor s-au raliat rapid politicienii suveraniști și populiști care cer compensații pentru “pierderile” acestora. Problemele pe care nu le văd cei care sustin că-și iubesc atât de mult poporul sunt legate tocmai de faptul că scăderile de preț generate de afluența marfurilor din Ucraina sunt tocmai în favoarea consumatorilor: ele temperează creșterea sau chiar scad prețurile mărfurilor alimentare sau inputurilor industriale care generează aceste mărfuri. Mărfurile ucrainiene au temperat inflatia din zona industriei alimentare care intrase oricum într-o spirală febrilă, imposibil de controlat: preturile la grăsimi vegetale crescuseră chiar si cu 200 %, la faina de grâu cu 100 %, la zahăr cu 100 %, la drojdie cu 150 % etc. Marea masă a consumatorilor ar trebui să știe că toti cei care se plâng la televizor că au pierdut sume imense de bani pentru ca nu și-au vândut grâul produs cu 150 euro tona la 408 euro tona sunt de fapt niște indivizi rapace care i-ar fi executat fără milă în numele unor profituri speculative. Un fermier se plângea acum o săptămână la Antena 3 că nu-l mai caută traderii și că aceștia preferă să cumpere grâu din Ucraina. Acest lucru se întâmplă tocmai pentru că pe traderi este o presiune uriașă în a-si ajusta achizițiile actuale la prețuri care să acopere preturile achizițiilor anterioare, realizate la preturi istorice, astfel încât, pe medie, să iasă la prețuri aflate cât mai aproape de prețul actual al piețelor internaționale.

Fermierii români care consideră drept pierderi un beneficiu nerealizat fac abstracție că scăderea prețurilor la produsele agricole este un fenomen global, la nivelul piețelor internationale, care nu este influențat semnificativ de cantitățile de grâne ucrainiene intrate în România. În realitate, ei trăiesc pe pielea lor un fenomen interesant din științele naturale care se numește “regresia către medie“. Fenomenul este descris de Ben Goldacre în cartea sa “Pseudoștiința” și pentru a-l înțelege cum trebuie o să citez două exemple despre el preluate chiar din această carte: „ Să spunem că aţi răcit. O să vă simţiţi mai bine după câteva zile, dar pe moment vă simţiţi oribil. E cât se poate de firesc ca, atunci când simptomele sunt mai neplăcute, să încercaţi să vă îmbunătăţiţi starea. Aţi putea lua un remediu homeopatic. Aţi putea sacrifica o capră şi să vă atârnaţi măruntaiele ei de gât. Aţi putea să vă siliţi medicul de familie să vă prescrie antibiotice… Apoi, când vă simţiţi mai bine – şi vă veţi reveni cu siguranţă dintr-o răceală – veţi presupune în mod firesc că orice aţi făcut când simptomele erau mai rele reprezintă motivul însănătoşirii. Post hoc ergo propter hoc şi aşa mai departe. De fiecare dată când o să răciţi, o să daţi buzna la medicul dumneavoastră, hărţuindu-l să vă dea antibiotice, şi când medicul vă va spune: „Ştiţi, nu cred că-i o idee prea bună” veţi insista, fiindcă data trecută a funcţionat” sau ” de fiecare dată când un sportiv apare pe coperta revistei Sports Illustrated, spune legenda, va ieşi curând din graţiile publicului. Dar ca să ajungi pe coperta revistei ar trebui să fii în vârful ierarhiei valorice a sportului tău, unul dintre cei mai buni sportivi din lume; şi ca să fii cel mai bun în săptămâna aceea presupune, totodată, şi un noroc ieşit din comun. Norocul, sau „vâlva”, de obicei trece, „regresează către medie” natural, cum se întâmplă atunci când arunci un zar“.

Practic, regresia către medie se referă la tendința noastră naturală de a vedea modele acolo unde este doar întâmplare sau relații cauzale acolo unde ele, de fapt, nu există. În cazul fermierilor care se plâng de scăderea prețurilor pe piețele internaționale nu avem de-a face decât cu o revenire a prețurilor produselor agricole către linia de tendință multianuală a acestora, fără nici o legătură cu faptul că Ucraina a fost capabilă să exporte acele produse agricole sau nu.

Este jenant că o țară aflată în război, careia îi mor mii de oameni în fiecare zi în bombardamente, reușește să fie mai competitivă decât o țara în care nu există, cu adevărat, grija zilei de mâine. Dar, poate că pentru a deveni mai competitivi ar trebui ca fiecare dintre noi să ne revizuim așteptările în raport cu realitătile zilei: când toată lumea se repede să-l apuce pe D-zeu de picior, marea majoritate va sfârși prin a-l apuca pe diavol de coadă.

De ce nu scade prețul pâinii?

În același reportaj de la PRO TV reporterul se întreba, pe bună dreptate, de ce, în ciuda contextului de scădere a preturilor la materii prime si ingrediente, pretul pâinii nu scade? Răspunsul este un pic mai complicat, dar problema merită analizată în detaliu. Sintetic, pentru cei care nu vor să înghită neapărat succesiunea de cifre care va urma, răspunsul este acesta: pretul pâinii în România a fost ținut istoric la niveluri atât de mici, încât, pur si simplu, creșterile din ultima vreme nu au făcut decât să corecteze o serie de tensiuni generate de-a lungul timpului de scăderea constantă a consumului.

Am văzut multe opinii greșite despre ponderea costului cu făina în costul de producție al pâinii. În general, acest cost este supraevaluat, iar această supraevaluare pleacă de la faptul că într-o pâine consumul specific de făină poate ajunge până la 77% și intuitiv multă lume se așteaptă ca în structura costurilor materia primă să se apropie de un procent similar. În realitate, materia primă reprezintă între 30 și 40 % din costul de producție al unei pâini. Procentul variază între aceste limite in funție de complexitatea afacerii: volumul cheltuielilor logistice, financiare, amortizările, cheltuielile de personal etc variază semnificativ la firmele mici față de cele mari.

În figura de mai jos sunt reprezentate generic modul cum au evoluat principalele componente care participă la stabilirea costului de producție al unei pâini, începând cu luna iunie 2021, trecând prin iunie 2022 si oprindu-ne la luna decembrie 2022.

Observăm că în această perioadă prețul făinii de grâu a crescut de la 1,15 lei/kg la momentul iunie 2021, până la 2,25 lei/kg în iunie 2022, după care prețul a început să scađă ușor. Discutăm practic de o dublare a prețului în decursul unui an, după care, pe fondul scăderii prețurilor din ultimele luni, creșterea a fost limitată la doar 65 %. Celelalte componente din structura costurilor nu au înregistrat însă aceiași evoluție: costul cu ingredientele a crescut constant până la 87,5 % față de momentul inițial (iar aici, șansele ca aceste costuri să scadă semnificativ sunt mici, conform semnalelor transmise din piață de către furnizorii de drojdie, sare, enzime etc), iar costurile cu salariile au crescut și ele cu aproape 25 % (și aici, fără șanse ca acestea să scadă). Toate celelalte componente au înregistrat, de asemenea creșteri: costurile cu energia s-au dublat, cheltuielile cu logistica au crescut cu 13 %, iar cheltuielile generale (incluzând aici și cheltuielile financiare) au crescut cu 14 %. Costul unei franzele a crescut doar cu 51 %, în ciuda acestor evoluții. În acest context, perspectivele de scădere a prețurilor sunt, din punctul meu de vedere, nerealiste, cu atât mai mult cu cât nu știm cum va arăta piața de energie după ridicarea plafonării prețurilor, iar în analiză nu sunt incluse creșterile salariale de la începutul lui 2023.

Datele de mai jos arată că, de fapt, corelația pe care o invocă în tot felul de întrebări retorice reporterii din media mainstream, dintre prețul grâului, al făinii si cel al pâinii este destul de îndoielnică. Pe măsură ce economia a evoluat corelația dintre costurile cu materia primă și costul de producție al produsului finit a devenit din ce în ce mai vagă. Economia României a evoluat suficient de mult încât în costurile de producție ale mărfurilor să includă costuri care slăbesc ponderea costurilor cu materia primă în produsele finite: salarii mai mari; cheltuieli de logistică, ambalaje, investiții noi, dezvoltare de produse noi, controlul calității etc.