Guvernul României cheamă industria la muncă patriotică

Mânat de populism, de lipsa celei mai elementare înțelegeri a piețelor, Guvernul român ne îndreaptă cu nonșalanță către o adevărată catastrofă economică din care nu vor lipsi falimentele producătorilor autohtoni din industria alimentară si cele ale micilor magazine de cartier sau sătești, neafiliate la rețelele marilor retaileri. Realitatea este că nu există alte soluții pentru scăderea prețurilor la alimente decât cele pe care le presupune piața: fie crești concurența în zona ofertei, investind în noi unități de procesare, în extinderea capacitătilor logistice ale producătorilor, fie crești capacitătile noi de desfacere, adică crești concurența în zona în care se formează prețul la interfața cu consumatorul final. Alte soluții nu există!

Simpla înțelegere a Guvernului cu marile lanțuri de magazine nu va face decât să le asmută pe acestea asupra furnizorilor autohtoni. Este greu de imaginat o scădere voluntară a prețurilor pe filiera pâine-făină-grâu în conditiile în care prețurile de pe filieră sunt deja foarte aproape de nivelul de dinainte de criză, ba chiar pentru grâu se așteaptă niveluri de preț similare cu cele din urmă cu 4 – 5 ani. Dacă pentru un retailer scaderea prețului la raft cu 10 % s-ar putea să nu fie mare lucru, exemple de produse care pleacă de la producător cu 3 lei și ajung ca la raft să coste 4,5 – 5 lei fiind nenumărate, pentru producătorul de pe filiera grâu – faină – pâine aceast procent poate fi cu mult peste marja lui uzuală de profit.

În plus, viziunea guvernului Ciolacu asupra alimentelor este una incredibil de reducționistă. Între marfuri din aceiași categorie există segmentări pe criterii de brand, calitate, funcționalitate (unele sunt ecologice, organice, bio, măcinate pe o moară cu pietre sau au diverse alte claim-uri etc). Va cere guvernul tuturor să reducă prețurile cu 10 % sau 20 % fără să țină cont de costurile diferite din spatele acestor poziționări? Cum va reuși retailerul să impună viziunea guvernului Ciolacu unui furnizor extern? Sau trebuie să se sacrifice doar autohtonii, caz în care rezultatul nu va fi pe termen mediu decât o pierdere de competitivitate pe principiul: dacă nu obții profit, nu faci investiții, dacă nu faci investiții nu poți să te adaptezi pretențiilor în continuă schimbare ale pieții?

Mai jos, este prezentat un grafic care arată modul în care a oscilat costul mediu de producție pentru un kg de produse de panificație în raport cu prețul mediu de vânzare în ultimii ani. Putem observa că marja medie de profit la nivelul perioadei analizate a fost de cca 0,13 lei/kg, undeva pe la 3 %. Practic, nu prea există spații de scădere a prețului de vânzare la nivelul pe care și-l dorește guvernul, fară ca întreaga industrie chiar să intre pe patriotism economic, adică muncă patriotică.

Solutia rezonabilă ar fi cea enunțată la începutul acestui articol: sprijinirea investițiilor la nivelurile în care se formează oferta și mărfurile ajung la populație. Orice altă viziune nu va face decât să închidă afacerile din industrie, să lase pe drumuri o mulțime de angajați, să spulbere din retailul modern o mulțime de companii românești (și așa subreprezentate) și să ducă chiar la penuria de alimente la raft.

Controlul prețurilor la produsele de panificație a mai fost încercat în istorie, inclusiv cea recentă. Să recapitulăm:

1. Franța (1789): În timpul Revoluției Franceze, guvernul a intervenit pentru a reglementa prețul pâinii în încercarea de a satisface cererea populației. Această măsură a avut o serie de consecințe nedorite (penurie, oamenii ajunseseră să dea pe pâine până la 80% din veniturile familiilor lor) și a contribuit la tulburări sociale. Una dintre primele victime ale Revoluției a fost chiar un brutar, Denis François. Acesta a fost obligat de o femeie, care a pătruns in magazinul său, să o lase să scotocească pe acolo. Femeia a găsit câteva pâini pe care brutarul le păstrase pentru familia lui, dar ea s-a folosit de descoperire pentru a-l acuza că face parte dintr-un complot pentru a priva oamenii de pâine. Această simplă calomnie a fost de ajuns pentru multimea înfierbântată care l-a târât în Place de Grève și l-a agățat de suportul de fier de acolo, care de obicei ținea un felinar. Ulterior i s-a tăiat capul, iar soția sa însărcinată a fost obligată să-i sărute buzele sângerânde.
2. Venezuela (2011-2020): Guvernul venezuelean a încercat să controleze prețul pâinii și a altor alimente prin intermediul unui sistem de reglementare strictă și subvenționare. Cu toate acestea, politiciile guvernului și factorii economici au dus la penurii de produse alimentare și la o criză umanitară în țară.
3. Egipt (2013): În urma Revoluției Egiptene, guvernul a încercat să controleze prețul pâinii pentru a calma nemulțumirile sociale și a menține stabilitatea. Cu toate acestea, în ciuda eforturilor depuse, prețurile pâinii au rămas ridicate, iar țara s-a confruntat cu probleme de aprovizionare.
4. Zimbabwe (2007-2008): În timpul crizei economice din Zimbabwe, guvernul a încercat să reducă prețul pâinii prin impunerea unor prețuri fixe. Cu toate acestea, această măsură a dus la scăderea producției de pâine și la apariția unei penurii severe a acestui aliment.
5. Uniunea Sovietică (perioada sovietică): Guvernul sovietic a încercat să controleze prețul pâinii și a altor produse alimentare prin intermediul planificării centrale și a distribuției. Cu toate acestea, acest sistem centralizat a condus la penurii și la o calitate scăzută a alimentelor.

Încercările de mai sus s-au petrecut în țări conduse de regimuri care nu iubeau libertatea. Poate că ar trebui să reflectăm mai mult asupra a ceea ce este cu adevărat în sufletul domnului Ciolacu cu privire la noțiuni elementare legate de economie și proprietate privată. Nu degeaba, Milton Friedman spunea că “la baza celor mai multe argumente împotriva pieţei libere, este o lipsă de încredere în libertatea însăşi”