Ordonanța haosului! Statul, gata să înfigă în inima procesatorilor un pumnal atât de lung încât se rănește pe sine!

Un grup de politicieni populiști și-a dat mâna cu un grup de funcționari complet nepricepuți la economie, fie ea teoretică sau reală, și au pus la punct o ordonață de urgență pentru “combaterea creșterii excesive a prețului la unele produse agricole și alimente”. Cel puțin în cazul procesatorilor din industria alimentară Ordonanța le impune, practic, să ignore din calculul pretului de vânzare al produselor categorii întregi de cheltuieli contabile și să vândă în pierdere. Este vorba de faptul că prețul de vânzare conform Ordonanței este costul de producție + 20 %. Costul de producție al unui produs (al carui calcul trebuie făcut conform reglementărilor contabile în vigoare) nu reflectă niciodată toate cheltuielile procesatorului, ci doar acele cheltuieli care pot fi asociate direct cu obținerea produsului (cost cu materia primă, ingrediente, salarii muncitori sau ingineri din producție, energie, ambalaje etc) sau indirect (în general, aici putem include cote din anumite cheltuieli generale ale firmei care pot fi defalcate pe unitatea de produs, find generate de activitatea productiva a organizației). Nu intră în costul de producție mare parte din cheltuielile cu personalul TESA, chirii de spații comerciale, costuri de distribuție, cheltuieli de producție aferente retururilor din piață sau rebuturi de producție dincolo de norma prevăzută în specificatiile interne, cheltuieli financiare cu anumite credite si din anumite puncte de vedere chiar și o parte din amortizări, inclusiv cele cu utilajele folosite în producție dacă acestea nu sunt folosite la un nivel rezonabil din capacitatea lor de producție). Calculul costului de productie implică deci o serie de nuanțe în funcție de complexitatea firmei și de modul în care este ea organizată din punct de vedere contabil. Valoarea acestor cheltuieli poate depăși semnificativ procentul pe care ordonanța îl permite ca adaos la prețul de productie pentru vânzarea pâinii.

Problema principală este că modul în care producătorul calculează acest cost de producție va fi supus controlului ANAF și vor apărea cu siguranță interpretări personale ale inspectorilor cu privire la aceste moduri de calcul, ceea ce va expune producătorul la amenzi uriașe: 100 000 – 2 000 000 lei, indiferent de mărimea afacerii (aici avem o altă problemă, amenzile nu sunt corelate cu impactul potențial al abaterii: nu poți să sancționezi la fel un magazin care vinde 200 de pâini sau un supermarket care vinde 5000, un producător care face 1000 de pâini pe zi și unul care face 100 000).

În cazul pâinii, Ordonanța se referă la Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialități, o noțiune care are doar o vagă acoperire legală. Singura definiție legală este cea a pâinii, introdusă prin Ordinul 8/2014 al Președintelui ANPC: “pâine este produsul de panificaţie preparat dintr-un aluat obţinut din diferite sortimente de făina, utilizate în amestec ori singure, cu sau fără alte ingrediente, frământat cu apă, afânat prin fermentaţia drojdiei şi precopt/copt, inclusiv în stare congelată, dar la care nu s-au adăugat miere, ouă, brânză sau fructe, care are un conţinut de zahăr în substanţa uscată de maximum 5% din greutate şi grăsimi în substanţa uscată de maximum 5% din greutate şi care prezintă cantitatea netă de minimum 300 de grame, creşterea acesteia fiind permisă numai din 100 în 100 de grame. Nu există, practic, o noțiune legală pentru produsul pâine albă simplă la care se referă ordonanța de urgență!

Același Ordin introduce și definiția pentru specialități: “specialităţi de panificaţie sunt cornurile, chiflele, batoanele, covrigii, minibaghetele, franzeluţele şi împletiturile, care se încadrează în grupa produselor de brutărie la codul CAEN/CPSA 1071, care au compoziţia pâinii, astfel cum este definită la lit. a) şi care prezintă cantitatea netă de maximum 150 de grame; Deci, o pâine împletită de 300 g nu ar intra în categoria specialităților de panificație!

Măsura de a limita prețul de vânzare al unui produs la procesator la costul de producție + o marjă are și un vădit caracter anticoncurențial: practic, cei care și-au optimizat costurile printr-o mai bună organizare și gestiune a resurselor, prin negocieri cu furnizorii sau prin constituirea de afaceri integrate (de ex. agricultură-morărit-panificatie) vor fi nevoiți să vândă la prețuri mai mici decât cei care nu au făcut acest lucru și cumpără direct de pe piața liberă. Ordonanța anulează tocmai idee de valoare adăugată a cărei maximizare reprezintă obiectivul natural al oricărei afaceri, iar statul își face singur un deserviciu major pentru că tocmai aici este și zona din care culege cele mai mari beneficii fiscale. Cu alte cuvinte, în incompetența traditională a birocratului român, statul român înfige un pumnal atât de lung în inima industriei alimentare încât reușește să se rănească și pe sine.

Critici la adresa ordonanței au venit astăzi și de la Consiliul Concurenței, într-un raport publicat de economedia.ro care observă o serie de probleme, precum:

– lipsa unor precizări concrete referitoare la modul sau metoda de determinare a costului de producție, cu efecte directe asupra implementării măsurilor legislative. Fixarea unui nivel de adaos, fie și maxim, care nu este considerat optim de către furnizori, poate genera dificultăți în aprovizionarea pieței interne şi un efect contrar scopului urmărit.

– lipsa unor analize la nivel de sector care să confirme că limita maximă de adaos este una potrivită și nu va conduce la un efect contrar, de creștere a prețurilor produselor în cauză sau a altor produse din aceeași categorie, printr-un efect de compensare. În această situație, Consiliul Concurenței ar fi considerat utilă realizarea unei evaluări de impact ex ante care să evidențieze măsura în care implementarea Proiectului de OUG va contribui la scăderea preconizată a prețurilor. Având în vedere însă constrângerile de timp, Consiliul Concurenței consideră oportună realizarea unei analize ex post care sa evalueze rezultatele și proporționalitatea cu scopul urmărit a măsurii, precum şi să identifice, dacă este cazul, soluții alternative.

În concluzie, ordonanța pregatită de Guvern pentru limitarea creșterii prețurilor riscă să aibă consecințe foarte nefericite, în cel mai fericit caz, o bulibășeală de tipul celei care a însoțit plafonarea prețurilor la energie (acolo unde, tovarășul stat a plafonat prețurile, nu la costul de producție+ 20 %, ci undeva sus de tot de unde putea încasa accize mai mari și să colecteze astfel tot profitul companiilor din economie).

PS. O dovadă clară a profesionalismului economic și în același timp, o greșeală de tehnică legislativă a l celor care au scris ordonanța se regăsește în urmatoarea exprimare: “a) cota de adaos comercial practicată de procesator poate fi de maxium 20%, față de costul de producție al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe și indirecte;” Orice cost de producție include cheltuieli directe și indirecte, clasificare care ține de natura relației acestora cu produsul. Precizarea că costul de productie va include cheltuielile directe și indirecte ale consumatorului este prin urmare pleonastică și este menită să creeze confuzii majore, deoarece mulți au văzut în această exprimare că toate celelalte cheltuieli care nu fac parte din costul de producție vor fi incluse în acesta. Nu este asa, deoarece textul precizează clar că la calcularea costului de productie se vor lua în considerare reglementările contabile în vigoare.

Documente:

Proiectul de Ordonanta: