Și dacă, totuși, fermierii români au dreptate în fața „științei oficiale”?

Probabil că mulți dintre dumneavoastră ați privit mirați protestele tot mai vehemente ale fermierilor români față de sistemul de protecție antigrindină pe bază de rachete cu iodură de argint dezvoltat de Guvernul României în ultimii 10 – 15 ani. Subiectul conflictului este simplu: stațiile care lansează rachetele cu iodură de argint sunt pozitionate în multe cazuri la baza dealurilor subcarpatice și provoacă descărcarea norilor pe acestea. Prin urmare, terenurile de la câmpie sunt private de cantități semnificative de precipitații care în mod natural ar fi ajuns pe acestea. Fermierii au constatat empiric acest fenomen și de aici toată această reacție la adresa sistemului național antigrindină. Observăm că, în contradicție cu interpretările oficiale ale reprezentanților sistemului antigrindină, fermierii nu neagă eficacitatea intervențiilor în atmosferă, ci doar faptul că acestea au perturbat distribuția locală a precipitațiilor. Însămânțarea norilor cu iodură de argint duce la diminuarea grindinii prin scăderea dimensiunii acesteia la niveluri care determină topirea completă și căderea pe pământ sub formă de ploaie. Modelele științifice care stau la baza  combaterii grindinii se bazează pe argumente aflate în concordanță cu stadiul actual al cunoștiințelor din domeniul fizicii atmosferei. Problema este însă alta, testarea eficienței acestor modele este, în realitate, aproape imposibil de realizat direct cu mijloacele actuale. Iar, un model științific care nu poate fi testat, nu poate fi știință, conform principiului popperian al falsificabilității. Totuși, nu suntem în situația în care aceste modele nu pot fi testate, măcar partial, și asta a și făcut știința, numai că… rezultatele furnizate de diferite cercetări sunt contradictorii, iar comunitatea științifică este departe de un consens cu privire la eficiența operațiunilor de suprimare a grindinii. Principalele metode de testare a eficientei implica analize statistice pe perioade lungi de timp care sa găsească diferențe semnificative între incidența acestor fenomene în zonele în care au avut loc intervenții de suprimare și cele în care acestea nu a avut loc. Practic, dacă există o abatere de la tendința naturală în urma acestor intervenții. Problema este însă că această testare trebuie să utilizeze un aparat matematic capabil să discrimineze eventuale abateri naturale ale frecvenței acestor fenomene în interiorul perioadei testate, abateri care nu sunt rare, sau abateri care se datorează altor fenomene antropice sau naturale capabile să influențeze fenomenul respectiv în perioada testată.  Cercetările stiintifice privind activitățile de suprimare a grindinii din întreaga lume au fost realizate, în special în a doua jumătate a anilor 1970 și începutul anilor 1980 ca parte a două experimente majore din Europa de Vest și în Statele Unite, care au arătat diferențe nesemnificative din punct de vedere statistic. în apariția grindinii între norii purtători de grindină însămânțați și neînsămânțați (Gavrilov și colab., 2013 ). Multe dintre aceste activități au fost pur operaționale, adesea fără o bază științifică solidă ( World Meteorological Organization, 2017 ), iar multe țări dezvoltate au renunțat la această activitate ( Gavrilov et al., 2013 ), factori care sunt confirmați de tendința de scădere în numărul de lucrări stiintifice publicate pe an, cu o medie de trei lucrări publicate pe această temă în ultimii 20 de ani. Afirmațiile de mai sus sunt reproduse dintr-un studiu realizat de oameni de știință argentinieni care au urmărit rezultatele a peste 60 de ani de activități de intervenție în atmosferă din zona Mendoza. Concluzia studiului este clară: „nu există dovezi științifice fără echivoc care să demonstreze o reducere semnificativă statistic a frecvenței și dimensiunii grindinei ca urmare a activităților de suprimare a grindinei în Mendoza. O astfel de lipsă de dovezi pune la îndoială fiabilitatea proiectelor după aproape 60 de ani de însămânțare a norilor”. Rezultate similare sunt raportate de cercetători din Serbia (tot analize statistice întinse pe zeci de ani) sau Republica Moldova (iarăși perioade de zeci de ani). Majoritatea studiilor care atribuie sistemelor de protecție antigrindină cu rachete purtătoare de iodură de argint o oarecare eficiență vin din fosta Uniune Sovietică, acolo unde sistemul este folosit pe scară largă în continuare. Impactul acestor articole în știința occidentală a fost însă minim, iar mulți cercetători privesc aceste rezultate cu suspiciune tocmai din pricina dificultăților metodologice de discriminare a efectelor antropice asupra acestor fenomene precizate mai sus.

Cu certitudine că managementul sistemului românesc antigrindină este perfect conștient de aceste studii, altfel nu îmi explic campania de denigrare și înfierare proletară la care au fost supuși fermierii săptămâna aceasta pe România TV. Aceasta apelează la atacuri la persoană și încearcă să mute discuția de la fondul problemei într-o direcție economică și socială, practic folosind argumente care nu au legătură cu dezbaterea științifică asupra eficienței programului antigrindină. Am văzut astfel că presupusele fapte ale unor rude ale inițiatorilor de petiții, „dovedesc” intenția acestora de a submina agricultura românească. Acest gen de argumentație ține de retorică, nicidecum de logică și nu dovedește decât că găsirea „legăturii dintre sulă și prefectură” rămâne singurul talent admirabil al managementului sistemului național antigrindină atât în discursul public cât și în articolele așa-zis științifice pe care se bazează.  Cum tot retorică este lamentația legată de consecințele opririi sistemului: ce facem cu cei 300 de angajați ai fabricii care produce rachete din Prahova, respectiv cu cei 1000 de angajați care operează stațiile de tragere din teritoriu? Este o întrebare care, în realitate, nu ar fi existat  daca sistemul romanesc antigrindina nu ar fi fost proiectat militareste, în dispretul beneficiarilor și a partilor interesate. Dacă scopul sistemului  a devenit să dea de lucru fabricii de rachete și să justifice angajarea a 1000 de oameni, atunci bănuielile fermierilor că se trage în mod arbitrar cu rachete sunt perfect întemeiate: mai multe rachete înseamnă mai multi angajați și un profit mai mare pentru fabrică și intermediari.

În realitate, bănuielile fermierilor că se trage în mod abuziv și arbitrar cu rachete sunt perfect întemeiate: există cel puțin un studiu publicat de cercetători români care au analizat incidența grindinii pe teritoriul național pe perioade de zeci de ani folosind date istorice de la ANMH si care arată că numărul mediu de zile cu grindină dintr-un, în zone în care autoritățile trag sute de rachete pe an variază de la 0,5 zile la 1,5 zile. Acest lucru necesită o serie de explicații, deoarece este neverosimil ca un fenomen care apare în medie într-o singură zi din an pe un anumit teritoriu să necesite un consum atât de mare de rachete, chiar dacă se trage cu mai multe rachete într-un singur nor și pot aparea mai multe celule care necesită suprimare în aceiași zi. O problemă ar putea fi și modul în care se face interpretarea datelor radar. În mod normal, un astfel de aparat radar vine la pachet cu o aplicatie software care interpreteaza datele și furnizează probabilități pentru acest fenomen. Algoritmul trebuie însă ajustat cu elemente geografice și climatice locale. A fost algoritmul prin care se face interpretarea calibrat cu particularitățile climatice locale?

Până la urmă concluziile dintr-un studiu asupra eficienței sistemului antigrindină din Serbia sunt potrivite drept concluzie și aici, pentru că nimic din ce s-a întâmplat în alte state nu este imposibil să se întâmple și la noi:

Potrivit lui Bergant (2011, 246): „Oamenii doresc protecție împotriva grindinei, astfel că uneori sunt dispuși să accepte metodele de apărare pentru care nu există dovezi clare că funcționează. Politicienii locali și de stat doresc să ajute oamenii și sunt dispuși să susțină modalități de apărare pentru care nu există dovezi că funcționează pentru a-și câștiga afecțiunea. Operatorii suprimării grindinei doresc să obțină finanțare pentru activitățile lor și sunt dispuși să ofere mijloace de apărare pentru care nu există dovezi că funcționează.” Dar în Serbia, ipoteza a obținut statutul unei teorii științifice absolut confirmate și acceptate. Pe baza acestei ipoteze, de aproape jumătate de secol, suprimarea grindinei a fost operațională pe întreg teritoriul Republicii Serbia, cu excepția regiunii Kosovo și Metohija.
Există câteva motive pentru care suprimarea grindinei este acceptată în Serbia. Unul dintre motive este din cauza încrederii și înțelegerii greșite a populației și autorităților. Autoritățile cred că, prin acțiuni spectaculoase de „trăgând în nori”, protejează interesele populației. În același timp, datorită fricilor primordiale legate de catastrofe, populația acceptă acest lucru ca o încercare sinceră de a oferi ajutor. În afară de populație și autorități, există și meteorologi care susțin aceste acțiuni. În timp, aceștia s-au întărit atât de mult încât au format, împreună cu alte părți interesate, lobby-uri puternice pentru susținerea „tragerii norilor”. Grupul de lobby include producători de rachete, controlori bugetari, lucrători operaționali, analiști, propagandiști, oameni de știință, etc.

PS: la momentul votarii legii pentru interventii active in atmosfera (173/2008) in Parlament cineva a avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume:

“Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru
ecologic propune Plenului Camerei Deputaţilor respingerea acestui proiect de
lege pe motiv că nu are fundamentare ştiinţifică şi intră în contradicţie cu
prevederile unor legi din România (Codul Aerian al României – art.1, art.10,
art.11) şi din legislaţia europeană în domeniu. Prevederile acestui proiect de
lege ar pune România în situaţia de a nu respecta Convenţia ESPOO, privind
evaluarea impactului transfrontalier al unor activităţi industriale. Totodată,
actualii responsabili cu activităţile de acest gen desfăşurate în România
începând cu anul 2003, la unitatea pilot „antigrindină” de la Ploieşti au refuzat
furnizarea de informaţii necesare întocmirii rapoartelor de evaluare a impactului
asupra mediului”

What if Romanian Farmers Are Right in the Face of ‘Official Science’?” (Summary)

The text discusses the increasingly vehement protests by Romanian farmers against the silver iodide rocket-based hail protection system developed by the Romanian government over the past 10-15 years. The crux of the conflict lies in the positioning of the stations launching silver iodide rockets, often located at the base of sub-Carpathian hills, causing clouds to discharge over these areas. Consequently, flatlands are deprived of significant precipitation that would naturally occur. Despite acknowledging the effectiveness of atmospheric interventions in combating hail, farmers assert that these interventions disrupt local precipitation distribution.

Scientific models underlying hail suppression strategies are theoretically sound but challenging to test directly due to methodological limitations. Studies from various countries, including Argentina, Serbia, and Moldova, suggest inconclusive or contradictory results regarding the effectiveness of hail suppression efforts. Despite this, the Romanian anti-hail system persists, possibly motivated by economic and political factors rather than scientific efficacy.

The text argues that the Romanian anti-hail system may be more about creating employment and profit for the rocket factory and its employees rather than genuine agricultural protection. Additionally, studies indicating minimal effectiveness of such systems are often dismissed or overlooked, perpetuating a cycle of political and financial support for the system.

In Serbia, for example, hail suppression has been operational for decades, driven by misplaced trust, fear of natural disasters, and vested interests including meteorologists and industry stakeholders. The structure of the problem lies in the conflicting claims: operators assert that cloud seeding prevents hail and increases precipitation, while farmers argue that it disrupts natural precipitation patterns, maintaining drought conditions on their lands.

Ultimately, the text suggests that the efficacy of atmospheric interventions remains questionable, likening them to unproven medical treatments. Instead of diverting significant resources to hail suppression, efforts should focus on more scientifically proven methods to manage drought and global climate change challenges. The passage ends with a statement from a parliamentary commission expressing skepticism about the scientific basis and environmental impact assessment of the Romanian anti-hail law.