De la sacru la indiferență: o privire înfricoșătore asupra risipei de pâine

Pâinea a traversat timpul și cultura semnificațiile ei extinzându-se dincolo de necesitățile legate de hrană. O întâlnim peste tot în jurul nostru, în toată lumea, în riturile de trecere, înfățișată în literatură și artă, demonizată sau ridicată în slăvi de influencerii și nutriționiștii vremii. Toate aceste lucruri se datorează faptului că pâinea este un aliment care nu a părăsit niciodată prim planul consumului. Un aliment, în același timp, consumat, dar și risipit, apreciat pentru că gusturile și aromele ei ne accesează memoria, amintindu-ne de oamenii dragi cu care împărțeam Pământul odată, dar și urât pentru că este primul lucru pentru care dăm vina pentru kilogramele în plus, sau toate abaterile corpului nostru de la conformația ideală. În prezent, modul în care obținem și consumăm pâinea ridică o serie de probleme care vor deveni din ce în ce mai presante, obligându-ne să ne reevaluăm atitudinea față de acest produs alimentar. În multe culturi aruncatul pâinii la gunoi este interzis, fiind  înconjurat de tot felul de superstiții care prevestesc nenorociri sau necazuri. Chiar și eu am trăit într-o familie în care nu se cădea să nu mănânci toată bucata de pâine pe care o rupeai sau o tăiai la masă. Anumite părți ale pâinii, așa cum era colțul, era interzis copiilor de sex masculin sub pretextul că se vor însura cu o țigancă, iar aruncarea la gunoi a resturilor era atât de inacceptabilă incât nu-mi aduc aminte să fi avut vreo-dată această inițiativă la mama acasă. Ca adult, în rarele cazuri în care am fost nevoit să fac acest lucru, am păstrat până acum memoria inimii grele care a însoțit acel gest.

Fenomenul a fost descris și de poeți in versuri precum: Să nu arunci, copile,/ Pâinica jos nicicând/ Căci undeva, departe, Plânge un copil flămând. Şi cată-un colţ de pâine/ Prin urne-nfrigurat,/ Şi dacă n-o găseşte/ Adoarme-nlăcrimat./ Şi-n somn ce i se-arată, Tu să-ţi închipui, poţi? Pământul ca o pâine/ Ce-ajunge pentru toţi! (Leonida Lari)

Dar, risipa pâinii, în lumea modernă, tinde să devină o mare problemă, motiv pentru care mi-am permis să vă împărtășesc principalele date pe care niște oameni de știință le-au scris despre acest subiect într-un articol publicat anul acesta.

De exemplu, în regiunea flamandă a Belgiei, o persoană consumă în medie aproximativ 38 kg de pâine anual. Doar în 2015, au fost produse 270 de milioane de kg de produse de panificație, dintre care 69 de milioane de kg au sfârșit ca deșeuri. Aproape 64 % din această risipă se petrece la nivelul consumatorilor casnici. Un sondaj efectuat în perioada 2017-2018 a  a runcat o privire asupra obiceiurilor de aruncare a pâinii la gunoi:  40 % dintre respondenți și-au justificat acțiunile prin faptul că pâinea și produsele de patiserie s-au stricat, în timp ce 20% au mărturisit că au cumpărat prea multă pâine. Fiecare gospodărie din Olanda, în anul de grație 2019, a aruncat cam 7,3 kg de pâine și produse de patiserie, reprezentând 20 % din producția totală de pâine din acel an. Suedia are un comportament similar, aruncând la gunoi, în fiecare an, 80 410 tone de pâine, adică 8.1 kg pe cap de locuitor. Fără a avea pretenția că este o cifră exactă, pe seama experienței mele din această industrie, eu estimez pentru România cifre de cca 2,5 % din producția totală de pâine, adică cca 45 000 de tone pe an. Această risipă excesivă  nu se datorează neapărat faptului că oamenii au ajuns să nu mai respecte pâinea, acest aliment fiind repede transformat în economia modernă într-un bun comun, la fel de ușor accesibil precum apa sau aerul. Pâinea are o însusire specifică vieții și implicit omului: îmbătrânește foarte repede. Din acest motiv, de exemplu, aproximativ 10 % din pâinea pusă pe piață de lanțul de supermarketuri Tesco din Marea Britanie a sfârșit la gunoi în perioada  2021-2022.

Risipa de pâine este o cale prin care pierdem, de fapt, resurse imense: pentru a produce 1 kg de pâine, sunt necesari 1608 l de apă, iar consumul energetic pentru obținerea 1 kg de aluat este estimat ( în funcție de tehnologiile utilizate) a fi între 1,3 și 5,5 MJ (nu știu dacă percepeți aceste consumuri energetice, dar ele sunt echivalentul mediu al unor obiceiuri de tipul: unui duș lung cu apa caldă, folosirii unui uscător de păr timp de jumătate de oră, un ciclu de spălare de la mașina de spălat, energia consumată de un laptop pe parcursul unei zile de lucru sau a unui bec de 100 W care este lasat aprins timp de 34 de ore).

Înainte de pâine, creșterea culturilor cerealiere solicită resurse semnificative de apă și energie. Pentru a obține 1 kg de grâu, sunt necesari între 900 și 2000 L de apă. Nu adăugăm aici, cantitățile de energie necesare transportului grâului la mori, pentru măcinarea cerealelor și cele aferente transportul făinii la brutărie. Practic, oprirea risipei de pâine, emblematică pentru risipa alimentară caracteristică vremurilor pe care le trăim, ar fi de un real ajutor în lupta împotriva schimbărilor climatice. Cercetătorii și-au imaginat diverse strategii pentru a valorifica pâinea veche, pornind de la compoziția acesteia foarte bogată în nutrienți (glucide, proteine) favorabilă diverselor fermentații. Se estimează că evitarea supra-producției de pâine ar duce la o reducere a emisiilor de CO₂ cu -0,66 kg per 1 kg de pâine, în timp ce producția de etanol, crearea de hrană pentru animale și producția de bere ar contribuii la economii nete de -0,56 kg, respectiv -0,53 kg și -0,46 kg echivalent CO₂.

Morala poveștii pe care v-am spus-o este că în orice risipă se ascunde o resursă care poate deveni valoroasă. Dacă ar fi stimulate eforturile de reciclare și refolosire, risipa de pâine ar devini un canal pentru practici durabile, demonstrându-și potențialul de a contribui pozitiv atât la nutriție, cât și la mediu. Din păcate, pâinea rămâne un aliment încorsetat între practici străvechi și reguli noi, aproape imposibil de respectat: puțină lume știe că pâinea rebut sau retur nu poate fi valorificată din punct de vedere legal în hrana animalelor, deși aceasta este o practică de secole sau milenii la țară. Acest lucru este explicabil prin exigențele legislației moderne pentru bunăstarea animalelor care cere ca acestea să fie hrănite cu alimente proiectate pentru ele și care să ajungă la acestea în condiții de siguranță similare celor aplicate pentru alimentele destinate consumului uman. Prin urmare, singura șansă de a valorifica rebuturile de pâine din industrie sau din consumul casnic este aceea de a investi în strategii de reciclare și valorificare a căror scop este obținerea unor produse complet noi.